Irina Loghin este extrem de afectată de moartea soțului ei. O mulțime de persoane sunt alături de ea, printre care și Maria Dragomiroiu.
Irina Loghin traversează momente grele, deoarece în urmă cu două zile, soțul ei, Ion Cernea, s-a stins din viață la vârsta de 89 de ani. Cei doi au trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de 60 de ani, așa cum chiar artista a menționat în mesajul pe care l-a lăsat în mediul online, iar suferința pe care o simte acum este de nedescris. Toți cei care l-au cunoscut, au transmis câteva gânduri artistei, care au făcut-o pe aceasta să nu se simtă singură în toată lupta pe care o duce.
Mesajul lăsat de Irina Loghin, după moartea soțului
Îndrăgita artistă a ținut să mulțumească tuturor celor care s-au gândit la ea, oferindu-i putere pentru a trece peste această încercare. Irina Loghin a vorbit și despre golul imens pe care îl simte acum, după ce 60 de ani a fost lângă omul pe care l-a iubit.
“Vă mulțumesc din suflet pentru gândurile frumoase și cuvintele de sprijin pe care mi le-ați trimis în aceste zile triste. După o căsnicie de 60 de ani, pierderea soțului meu, Ion Cernea, este una care lasă un gol adânc în sufletul meu și al familiei noastre. Mesajele voastre mi-au adus alinare și m-au făcut să simt că nu sunt singură în această durere. Vă sunt recunoscătoare tuturor! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a scris Irina Loghin pe rețelele de socializare.