Getuța Sterp a explicat cum pregătește dulceața de căpșune.
Geta Sterp este apreciată și îndrăgită pentru hărnicia ei, iar ea, împreună cu mama Geta, Ileana și frații săi sunt extrem de active pe rețelele de socializare. Pregătește întotdeauna mâncăruri delicioase și îi bucură pe toți cei din mediul online cu ele, iar tânăra își găsește întotdeauna timp pentru cele mai bune mâncăruri, chiar dacă s-ar crede că acum este tot mai ocupată cu cel mic. Geta Sterp a fost nelipsită din bucătărie chiar și atunci când a fost însărcinată, iar aceasta a stat până în ultimul moment printre toate treburile pe care le avea de realizat alături de mama Geta.
Cum pregătește Geta Sterp dulceața de căpșune?
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
De această dată, Getuța a filmat un videoclip tot din bucătărie, printre căpșune, vedetele acestui sezon, așa că nu avea cum să nu realizeze dulceața de casă, de care să se bucure întreaga familie mai târziu. Imaginile vorbeau de la sine, iar tânăra a arătat ce culoare frumoasă a căpătat în momentul în care a fost pusă în borcane. Zeama de lămâie este cea care a ajutat să rămână de un roșu aprins, iar faptul că a amestecat cu grijă, a făcut ca toate căpșunele să rămână întregi.
Ingrediente:
Citește și: Doliu în lumea medicală din România! A murit la doar 33 de ani pe tura de gardă- stirilekanald.ro
- 2 kg căpșune
- 700 g zahăr
- Zeama de la două lămâi
“Nu știu dacă se vede în video culoarea ei reală, dar atât de faină a ieșit. Și-a păstrat culoarea atât de fain cum am stors lămâile. Cât e de bună! Nici nu are rost să vă mai spun.